Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana nu a generat reabilitarea urbana a infrastructurii, nici modernizarea si reabilitarea termica a locuintelor, mai ales a cladirilor de insemnatate culturala si istorica, asa cum cere Uniunea si cum ar fi trebuit sa se intample de cativa ani, avand in vedere ca am avut 17 ani in care sa devenim constienti de nevoia de dezvoltare si inovatie a tarii.
Prin urmare, Uniunea Europeana ne-a finantat o parte din astfel de programe nationale de reabilitare termica a locuintelor de la bloc, insa cu toate acestea investitia nu este de ajuns pentru a ne ridica la nivelul standardelor europene in ceea ce priveste reducerea pierderilor de caldura, adica termoizolarea lor. Lucrarile sunt finantate, in parti egale, prin alocatii de la bugetul de stat si bugetul local, precum si din fondul de reparatii al asociatiilor de proprietari si includ: eficientizarea energetica, renovarea sistemelor de incalzire si de izolatie, dar si a centralelor termice, retelelor de distributie a caldurii si de promovare a surselor de energie regenerabila. Rezultatul acestor investitii il reprezinta scaderea costurilor pentru energia termica cu aproape 40%, iar amortizarea se va face in 6-8 ani. Insa, programul national de reabilitare termica a locuintelor de la bloc se deruleaza foarte lent, ceea ce inseamna ca Romania va trebui sa munceasca zeci de ani pentru reducerea consumului de agent termic si pentru sporirea calitatii vietii romanilor.
Situatia este cu atat mai grava cu cat, din 2009, nici un proprietar nu isi va putea vinde sau inchiria apartamentul fara a avea un certificat energetic care sa ateste existenta termoizolarii. Cei din minister spun ca programul este in plina desfasurare, insa din cauza birocratiei, asociatiile de proprietari nu au bani pentru a da partea lor din investitie. Asa cum spune legea, proprietarii de apartamente trebuie sa finanteze 33% din costul total al lucrarilor de reabilitare termica. Acest lucru nu s-a intamplat din cauza ca cei cu venituri mici (pensionari, familii numeroase) au nevoie de finantari de la banci pentru a plati, iar statul nu a incheiat negocierile cu acestea. Bancile, insa, nu sunt de acord cu acest proiect, deoarece nu vor sa acorde imprumuturi gara garantii. Prin urmare, statul trebuie sa fie garantul acestor proprietari pentru a putea incepe procesul de reabilitare a infrastructurii energetice din Romania. Astfel, negocierile prin care se incearca un acord cu bancile, in acest sens, continua ajungandu-se astfel la ideea ca bancile sa crediteze proprietarii, iar autoritatile locale sa suporte garantiile cerute.
Un exemplu in acest sens este Olanda care a strans fonduri cu ajutorul unei taxe fixe percepute de la populatie cu scopul de a termofica cladirile. Initial, taxa era mare, insa pe termen lung, dupa reabilitarea termica, factura a scazut ceea ce a dus la economisirea de consum si implict de bani. Nevoia termoficarii locuintelor a pornit de la criza petroliera din anii '70, cand pretul energiei era exorbitant, de aceea s-a recurs la aceste masuri. Si totusi, a fost nevoie de 20 de ani pentru stabilirea cadrului legal, pentru proiectarea ideii si pentru lucrarile efective.
Termoizolarea peretilor
In cazul in care v-ati hotarat sa va termoizolati apartamentul singuri trebuie sa stiti ca, in conformitate cu legislatia din domeniul constructiilor, renovarea fatadelor, care aduc o schimbare aspectului fata de restul constructiilor din imprejurimi, necesita o autorizatie de constructie.
De asemenea, trebuie intocmit un proiect de termoizolatie care cuprinde urmatoarele elemente:
- se prezinta materialul termoizolant
- se clasifica proprietatile ignifuge ale sistemului in vederea izolatiei, precum si grosimea proiectata
- se prezinta sistemul cu referire la legislatia in vigoare
- se prezinta tehnica sistemului ales, cu referire la componentele sale: materialul termoizolant, ce adeziv se utilizeaza, armatura si altele
- se face referire la modul de pregatire al peretilor pentru fixarea placilor termoizolante, ce tip de adeziv este folosit si altele
- cum se realizeaza armatura facandu-se referire la principalele puncte de fixare
- cum se realizeaza finisarea fatadei, ce tip de tencuiala este utilizat si cum se aplica aceasta (mecanic, manual), dar si culoarea folosita
- se intocmesc schitele ce duc la solutionarea zonelor dificile cum ar fi: peretii subsolului, ai mansardei, a balcoanelor si rosturile de dilatatie
- se calculeza coeficientul G (coeficientul global de izolare termica) luand in considerare puntile termice
- se prezinta efectele pe care sistemul termoizolant folosit le va avea asupra izolatiei fonice a peretelui exterior.
Termoizolatia din polistiren
O solutie pentru ca facturile de gaz sau curent electric sa devina mai mici si in acelasi timp sa se beneficieze de o locuinta incalzita, este aceea de a termoizola peretii folosind o termoizolatie ce are ca si componenta principala polistirenul. Acest lucru este posibil prin fixarea cu adeziv a placilor termoizolante, urmand sa se aplice o plasa din fibra de sticla si se incheie cu aplicarea unui strat de tencuiala decorativa pe suprafata peretului. Avantajele unei astfel de termoizolari sunt multiple, incepand de la estetica fatadelor, reducerea efectelor negative asupra mediului si ajungand la confortul oferit de o locuinta incalzita.
Schematic, avantajele folosirii termoizolatiei cu polistiren sunt:
- creste eficienta termoizolarii peretilor si elimina puntile termice
- reface fatada si pastreza detaliile arhitectonice initiale
- are o greutate mica, astfel incat sa nu afecteze structura de rezistenta a cladirii
- mascheazai fisurile peretilor
- se aplica usor
O cladire termoizolata in acest mod pastreaza temperaturi in functie de nevoi, adica la temperaturi reduse peretii nu ingheata, iar pe timpul verii izolatia termica da o temperatura placuta incaperii. Mai multe decat atat, locuinta nu mai percepe variatii de temperatura mari, placile termoizolante mascheaza defectele peretilor, iar tencuiala decorativa folosita pentru exteriorul cladirii protejeaza peretii de diferite conditii nefavorabile (canicula, inghet, ploi) dand un aspect placut exteriorului. Avantajele unui astfel de sistem termoizolant se gasesc atat pentru imobilele nou construite, cat si pentru cele vechi, la renovarea lor.
Sistemul de termoizolatie contine:
- Zidarie
- Adeziv pentru polistiren (consum cca. 4-5 kg/m2 )
- Placi de polistiren expandat
- Dibluri de fixare (6-8 buc/m2)
- Plasa din fibra de sticla (cca. 1,1 m2/m2 )
- Vopsea-grund (cca. 0,3 l/m2 )
- Tencuiala decorativa sau vopsea lavabila
Indiferent de cat de grosi sunt peretii, materialul termoizolant asigura pastrarea caldurii in interior, si mai mult decat atat, se fac economii in ceea ce priveste mentenanta cladirii in care s-a folosit acest sistem termoizolant. Un alt avantaj al termoizolarii este si faptul ca aceste investii se amortizeaza relativ repede, pentru ca facturile la intretinerea apartamentului pot scadea si cu 30%. Daca luam in considerare toate aceste avantaje, atunci termoizolarea blocurilor ar trebui sa devina o prioritate. Scaderea cheltuielilor cu incalzirea reprezinta efectul termoizolarii peretilor externi. Scaderea cheltuielilor incalzirii apartamentului este efectul dat de termoizolarea peretilor externi.
Peretii exteriori neincalziti duc la aparitia condensului sau chiar la inghetarea peretilor. Mai mult decat atat, condensul favorizeaza aparitia igrasiei, deoarece praful, dar si ciupercile se depun mult mai repede pe suprafetele umede, iar tencuielile folosite, adezivii, dar si covoarele sau lemnul devin hrana acestor ciuperci. Izolatia termica realizata in mod corect nu favorizeaza formarea condensului nici la suprafata peretilor si nici in interiorul lor. Peretii se racesc atunci cand caldura trece foarte repede prin peretii fara izolatie, iar temperatura peretilor creste odata cu trecerea limitata a caldurii prin peretii la care s-au executat termoizolatii la exterior. temperaturii acestora.