Fonta si fierul forjat in epoca Victoriana

    Fonta a fost cunoscuta de catre chinezi dinainte de Hristos si a fost, in general, utilizata in Marea Britanie in secolul al 16-lea, in principal, pentru elemente ca artileria, pentru protectie si ca vase de gatit. Pana in secolul al 18-lea, fonta nu a fost folosita pe scara larga in domeniul arhitecturii. Fratii Adam au experimentat cu fonta. La inceput a fost folosita ca podoaba pentru scheletul metalic din fier forjat.

 

 

    Industrializarea a fortat aparitia unor noi cerinte de proiectare, de forta si precizie. Fierarul a devenit tehnician. Ornamentele au devenit prea exacte, facute dupa desene si caracterizate de simetrie si de forme patrate. Noile metode industriale au adus fierul forjat sa fie produs in masa, bare laminate cu sectiuni consistente si noi sectiuni, cum ar fi unghiurile, asa cum erau solicitate pentru construirea de noi nave din fier.
    Fieraria din secolul al 19-lea nu a fost lipsita de distractie, asa cum se poate vedea din balustradele Curtii Judecatoresti din Londra, MemorialulAlbert, Casa Holyrood si scheletul metalic feroviar din gara Great Malvern, precum si din gloriile mai tarzii, de Art Nouveau, Arte si mestesuguri.
    Fierul forjat, cu rezistenta mare la ruperea prin tractiune, a venit din nou in prim plan, in epoca trenurilor. Practicile de constructie a navelor, de fabricare a structurilor prin nituirea sectiunilor pliate din fier forjat, au intrat in folosinta in constructii, in special in construirea podulrilor de cale ferata. Grinzile nituite puteau acoperi distante mai mari si sa transporte incarcaturi mai grele decat structurile din fonta, ilustrate in mod tragic  de colapsul primului pod tailandez, in 1878. Grinda din fierul forjat a devenit instrumentul de baza in constructia cladirilor. Asamblate intr-un cadru dinamic, pana cand, in America, cladirile zgaraie-nori au devenit posibile.

Aparitia otelului

    Cu un continut ridicat de carbon si o duritate mai mare, valoarea otelului a fost recunoscuta imediat chiar din vechile timpuri de realizare a fierului, dar procesul de productie era lent si costisitor. In 1856, in incercarea de a produce in masa fier forjat, Henry Bessemer si-a indreptat atentia catre otelul usor, un material mai puternic si mai consistent. Procesul lui Bessemer a activat productia in loturi mari, iar pana in 1876, otelul usor a fost mult mai ieftin decat fierul forjat, inlocuindu-l treptat, pentru scopuri structurale. Cu toate acestea, materialul era predispus la coroziune si in unele cazuri, in care durabilitatea si rezistenta la dezagregare erau esentiale, fierul forjat s-a mentinut in trend inca un secol.
    Caderea generala, in ceea ce priveste standardele de la inceputul razboiului si procesul implacabil prin care totul trebuia sa fie ieftin, nu numai ca a mers mai departe cu producerea de fier forjat, dar s-a aproape ca s-a pierdut arta si competentele atat de importante pentru lucrul cu acest material.

Munca de conservare

    De-a lungul anilor, imbunatatirile tehnologice au transformat fabricarea fierului forjat intr-un proces mai facil. Cu toate acestea, pentru conservarea si replicarea unui vechi schelet metalic, ar trebui sa se aiba in vedere numai tehnicile similare cu cele existente, cand o piesa particulara a fost creata original va produce o replica exacta a sa. Daca o indemanare nu este exersata, acesta va fi uitata si cu aceasta si capacitatea de a crea asa cum se facea in trecut. Conservarea aptitudinilor este probabil la fel de importanta ca si conservarea artefactelor.

 

    Daca utilizarea otelului usor modern in conservare cu fierul forjat va fi permisa, va exista o tendinta de a compromite tehnica. Otelul usor, de exemplu, nu se sudeaza atat de usor. In plus, exista o tendinta de a folosi sectiuni moderne, de productie in masa, care nu se potrivesc cu dimensiunile imperiale folosite in trecut.
    Inainte de secolul al 19-lea, sectiunile din fier forjat erau forjate dupa o anumita forma, ceea ce le dadea o forma mai variata si textura de suprafata. Prin comparatie, restaurarile in otel usor, apareau relativ fara viata, iar rezultatul era in contradictie cu textura originala.
    In cele din urma, fierul forjat este un material cu un record dovedit de longevitate care va prelungi intervalele dintre restaurarile succesive. Este adevarat ca costul acestuia este mai mare, dar in multe cazuri, costul materialului este mic in comparatie cu costul fortei de munca calificate, care se va pierde odata cu reaparitia otelului usor.
    Fierul forjat este disponibil in prezent in lucrarile de restaurare, in primul rand prin reciclarea materialelor vechi. Desi, surse ale fierului din carbune sunt limitate, exista cantitati vaste de material din secolul al 19-lea disponibile de la structurile redundante si demolate, cum ar fi poduri, ce pot fi reforjate.