Activitatea companiei se desfășoară pe un amplasament cu o suprafață totală de 14.067 mp, unde D.E.E.E. și alte metale neferoase compozite sunt tratate pentru a obține fracții metalice curate și separate pe categorii de metale, așa cum este prevăzut în Regulamentul 333/2011 astfel încât acestea să poată fi introduse în ciclurile / procesele de producție, reducând presiunea exercitată asupra mediului și contribuind la creșterea gradului de reciclare a materialelor din deșeuri.
Activitatea societăţii se adresează în principal sectorului industrial, vizând beneficiari proveniți din producție, industrie și activități comerciale, compania participând totodată și în programe de colectare rezidențială.
TYBET OKO- Colectarea şi reciclarea deşeurilor electrice şi electronice
Gestionăm deșeurile electrice și electronice conform prevederilor legislației în vigoare (OUG nr. 5/2015, Legea nr. 211/2011, HG nr. 856/2002, HG nr. 1061/2008), și ne asigurăm că acestea sunt colectate controlat și tratate în funcție de categoria din care fac parte.
În instalațiile proprii, asigurăm tratarea și valorificarea 100% a deșeurilor de panouri fotovoltaice și a bateriilor provenite de la vehiculele electrice.
Compania TYBET dispune de noi tehnologii de reciclare și separare a fracțiilor metalice și nemetalice:
Shreddere de mare capacitate pentru motoare electrice și alte fracții dure
Granulatoare de metale, cabluri electrice și plăci electronice
Separatoare pentru inox și oțel
Sortatoare aero-gravitaționale
Separatoare EDDY CURRENT
Sortator optic pentru 4 culori
Linii de sortare electrostatică
Linii de sortate hidro-granulometrică
Valorificarea deşeurilor
Cu o capacitate de aproximativ 1000 tone/ lună, TYBEToferă servicii de reciclare și valorificare pentru companii importante atât din România cât și din Europa, iar metalele rezultate sunt livrate direct către instalații de topire sau rafinare a metalelor prețioase, asigurând astfel trasabilitatea deșeurilor tratate și a fracțiilor rezultate.
Avantajele unei colaborări cu TYBET OKO
Expertiză și experiență în domeniul reciclării deșeurilor electrice și electronice;
Soluții personalizate pentru fiecare client, în vederea unei reciclări eficiente pentru deșeuri;
Respectarea normelor de mediu și legislației europene în domeniul gestionării deșeurilor;
Protejarea mediului și reducerea impactului asupra ecosistemelor prin procese de reciclare deșeuri sigure și sustenabile;
Infrastructură modernă pentru o reciclare deșeuri rapidă și eficientă.
Colectarea, sortarea şi reciclarea deşeurilor electrice:
Echipamente de transfer termic: frigidere, congelatoare, aparate de aer condiţionat, calorifere electrice, dozatoare produse reci etc.;
Ecrane, monitoare şi echipamente care conţin ecrane cu o suprafaţă mai mare de 100 cm2, echipamente de afişare, calculatoare birou, echipamente multimedia: VCR, DVD, televizoare LCD, LED, aparatură medicală contaminată / decontaminată, plasmă sau tuburi catodice CRt etc;
Echipamente de mari dimensiuni: electrocasnice, panouri solare, sisteme de supraveghere, sisteme alarmă, bancomate, seifuri, linii de producţie montaj / asambalare electrice, maşini de debitare electrice, roboţi industriali, biciclete electrice, benzi de alergare electrice etc.;
Echipamente de mici dimensiuni: maşini de cusut electrice, camere video, camere foto, cuptoare electrice, hote, aparate de cafea, bormaşini, polizoare, şurubelniţe electrice, scule de mână de mici dimensiuni, casetofoane, magnetoafoane, radio, maturi electrice, aspirator vertical, feon, perie de păr electrică, placă de păr, picamer, flex, autofiletantă etc.;
Echipamente informatice şi echipamente pentru comunicaţii electronice de dimensiuni mici, < 50 cm: imprimante deskjet sau laser, unităţi calculatoare, monitoare CRt (tuburi catodice) sau LCD, baterii şi acumulatori – UPs, servere, laptopuri, echipamente de telecomunicaţii, UPs-uri, echipamente de reţea, cabluri electrice sau it, jocuri video, sisteme audio etc.
Colectarea, sortarea şi reciclarea deşeurilor electronice:
Deșeuri electronice din calculatoare și componente hardware (plăci de bază, procesoare, memorie RAM);
Deșeuri electronice din dispozitive mobile și accesorii (telefoane, tablete, încărcătoare);
Deșeuri electronice din electrocasnice mici și mari (frigidere, mașini de spălat, cuptoare);
Deșeuri electronice din echipamente de rețea și telecomunicații;
Deșeuri electronice din echipamente audio și video;
Deșeuri electronice din baterii și acumulatori;
Deșeuri electronice din alte echipamente electrice și electronice uzate;
Servicii de reciclare DEEE:
Servicii reciclare deșeuri electrice;
Servicii reciclare deșeuri electronice;
Reciclare panouri solare;
Reciclare deșeuri neferoase;
Reciclare baterii auto electrice;
Reciclare compresoare frigider;
Reciclare bancomate;
Servicii de distrugere securizată:
Distrugere servere, PC, laptopuri, telefoane, NAS, echipamente de birou;
Informaţiile prezentate mai sus în această pagină sunt în acord scris cu firma TYBET OKO SRL. Pentru orice detalii, contactaţi TYBET OKO SRL la tel: 0727 774 928
1 Voturi
Ai colaborat cu această firmă?
Dacă ai lucrat sau cunoşti TYBET OKO SRL, ai posibilitatea să oferi un vot/rating. Îți mulțumim!
MRB Electric este o companie specializată în furnizarea sistemelor fotovoltaice, stațiilor de încărcare pentru vehicule, instalațiilor electrice și structurilor metalice, activând în sectorul rezidențial, comercial dar și industrial.
Având o experi...
ELECTRO GABIMAR 23 prestează servicii de execuţie şi montaj în domeniul instalaţiilor electrice, cum ar fi cablaje, execuţii instalaţii electrice civile şi industriale, montaj panouri fotovoltaice şi multe altele la nivel naţional.
Echipa este alcă...
CABLE importă cabluri optice, coaxiale şi conectică destinate telecomunicațiilor, fiind furnizor pentru importante companii de profil din România.
Cu peste 30 de ani de experiență în domeniul echipamentelor de telecomunicaţii, compania este furnizor...